Conform Gândul: România se confruntă cu o criză energetică severă în această vară, accentuată de seceta care a afectat masiv producția hidrocentralelor. Un expert în energie trage semnalul de alarmă, susținând că această situație era previzibilă, dar a fost ignorată de autorități.
Mândrie pe hârtie, realitate pe teren
Strategia Energetică a României 2025–2035 tratează cu superficialitate vulnerabilitatea majoră a hidroenergiei: dependența totală de aportul de apă și de fluctuațiile debitelor râurilor și ale Dunării, susține expertul în energie Cosmin Păcuraru. Documentul proclama hidroenergia drept „principala sursă regenerabilă” a țării, acoperind aproximativ 34% din consumul final de energie electrică. La începutul anului 2024, puterea instalată netă era de 6.139 MW. Deși cifrele par impresionante pe hârtie, lipsa apei a demonstrat că această capacitate instalată devine o iluzie, compromițând securitatea energetică a României.
În 2024, ponderea energiei produse din surse hidro a scăzut la aproximativ 25% din total, iar în 2025 a continuat să se prăbușească, ajungând în jur de 22%. Capacitatea instalată a rămas neschimbată, dar deficitul de apă, seceta și debitele reduse au transformat o resursă teoretic stabilă într-una intermitentă și greu de prezis. Expertul critică faptul că strategia nu abordează în mod realist impactul hidrologic și schimbările climatice asupra resurselor de apă.
Producția hidroenergetică, în scădere accentuată
Decidenții nu se pot sustrage responsabilității, având în vedere că semnele unei secete hidrologice prelungite erau vizibile încă din 2023. Datele publice indicau scăderi ale debitelor Dunării și ale râurilor interioare, reflectate în producția hidroenergetică. După un 2023 excepțional, a urmat o prăbușire semnificativă.
În 2024, producția hidro a scăzut cu peste 20% față de anul anterior. În 2025, aceasta a atins cele mai mici volume din istoria recentă a Hidroelectrica, sub 11 TWh, într-un an marcat de deficit hidric cumulativ pe multiple luni. Expertul consideră că Strategia Energetică, elaborată în această perioadă de declin, a ales să ignore realitatea, tratând hidroenergia ca pe o resursă neschimbată și păstrând proiecții optimiste pe hârtie, fără ajustări realiste sau analize ale riscului climatic.
Ignorarea raportului Draghi și a stocării
Documentul strategic subliniază rolul hidrocentralelor cu acumulare prin pompaj în echilibrarea sistemului, dar România eșuează de peste 40 de ani să construiască astfel de capacități. Peste jumătate de miliard de euro au fost deja cheltuiți pe capacități de pompaj de ordinul a 200-300 MW, în timp ce proiecte majore, precum Tarnița – Lăpuștești, rămân pe hârtie. Strategia a fost publicată la scurt timp după Raportul Draghi, care avertiza asupra rigidității impunerii țintelor de decarbonizare și regenerabile de către UE, însă autoritățile din Ministerul Energiei au preferat să ignore acest avertisment.
Strategia națională prevede pentru 2035 o creștere a ponderii regenerabilelor, inclusiv prin majorarea capacității hidroenergetice. Țintele ambițioase pentru energia regenerabilă includ explicit hidroenergia. Totuși, în condițiile în care producția reală scade din cauza secetei și stocarea prin pompaj rămâne un deziderat, aceste cifre sunt considerate exerciții de „magie contabilă” de către expert.
Apa, resursa strategică uitată
Cosmin Păcuraru reproșează strategiei naționale că nu tratează serios „combustibilul” hidrocentralelor – apa – și omite natura sa variabilă. Documentul recunoaște, indirect, problema climatică, vorbind despre condiții meteorologice extreme și intermitența regenerabilelor, însă analiza se concentrează predominant pe energia eoliană și solară. Pentru hidroenergie, nu este prezentată logica unei reduceri a producției cauzate de precipitații insuficiente, ceea ce reprezintă o problemă de securitate energetică.
Strategia tratează hidroenergia ca pe o capacitate instalată, nu ca pe o resursă dependentă de factori naturali variabili. Un megawatt hidro instalat nu este echivalent, din punct de vedere al securității, cu unul disponibil permanent. Producția depinde de precipitații, acumulări, debite și regimuri de exploatare. Expertul subliniază lipsa unor indicatori clari precum debitul mediu și minim, volumele în lacuri, scenarii climatice sau impactul asupra Dunării.
Dunărea și sistemul Porțile de Fier sunt esențiale pentru România, iar modificarea regimului hidrologic al fluviului afectează direct securitatea energetică. Strategia ar fi trebuit să coreleze explicit schimbările climatice cu producția de la Porțile de Fier, cu necesarul de importuri și cu prețul energiei. În schimb, documentul se limitează la afirmații despre randamentul ridicat al hidroenergiei și rolul său în echilibrare, prevăzând chiar o creștere a producției.
Prin urmare, strategia proiectează o capacitate hidro sporită, dar nu oferă un răspuns pertinent la întrebarea fundamentală: va exista suficientă apă pentru a o utiliza în viitor? Expertul concluzionează că strategia supraevaluează hidroenergia ca resursă strategică tocmai pentru că nu corelează dezvoltarea capacităților cu evoluția resursei hidrologice, neglijând variabilitatea debitelor și efectele secetei. Lipsa apei necesare și centralei nucleare este un alt aspect neglijat.
Sursa: Gândul
