Conform Business-review.eu: Inteligența artificială (AI) revoluționează modul în care piața de artă abordează autentificarea, proveniența și frauda, dar rolul său tot mai mare ridică o întrebare complexă: cine poartă răspunderea atunci când un algoritm greșește? Pentru Cătălin Guriță-Manole, avocat, antreprenor și Președinte al Fundației WIN for ART, probabilitățile generate de AI ar trebui să rămână instrumente de investigație, nu decizii finale.
Implicațiile AI în autentificarea operelor de artă
Utilizarea inteligenței artificiale în analiza operelor de artă promite să eficientizeze procesele de autentificare și să detecteze potențiale fraude. Algoritmii pot analiza volume mari de date, de la compoziția chimică a pigmentului la stilul pictural, oferind noi perspective asupra autenticității unei lucrări. Totuși, aceste tehnologii nu sunt infailibile, iar deciziile bazate exclusiv pe calculele AI pot genera erori cu consecințe semnificative pentru colecționari, galerii și casa de licitații.
Avocatul Cătălin Guriță-Manole subliniază importanța modului în care aceste instrumente sunt folosite. „AI-ul este un instrument fantastic pentru a genera probabilități și a ne ghida investigațiile, dar nu poate lua decizii în locul unui expert uman sau al unei analize juridice complete”, afirmă acesta. Dependența excesivă de algoritmi ar putea duce la o diluare a responsabilității.
Vulnerabilitatea din spatele convenienței
Cea mai mare vulnerabilitate în adoptarea inteligenței artificiale pe piața de artă, conform lui Guriță-Manole, este tocmai conveniența pe care o oferă. „Conveniența de a nu pune întrebări suplimentare este cea mai mare vulnerabilitate,” explică președintele Fundației WIN for ART. Ignorarea necesității de a verifica informațiile sau de a solicita explicații suplimentare în fața rezultatelor furnizate de AI poate deschide ușa către greșeli și, implicit, către litigii costisitoare.
Industria artei este una bazată pe încredere și expertiză. Introducerea AI-ului nu ar trebui să înlocuiască aceste valori fundamentale, ci să le completeze. Procesul de proveniență, de exemplu, implică o cercetare meticuloasă a istoricului unei opere, incluzând documente, istorice de vânzare și mărturii. AI-ul poate accelera această cercetare, dar nu poate înlocui discernământul unui istoric de artă.
Responsabilitatea în era algoritmică
Problema centrală rămâne definirea clară a responsabilității atunci când AI-ul oferă o concluzie eronată. Este vorba de dezvoltatorul algoritmului, de cel care l-a utilizat, sau de platforma care l-a implementat? Această ambiguitate juridică necesită reglementări clare și o abordare precaută din partea tuturor actorilor pieței de artă.
Cătălin Guriță-Manole argumentează că responsabilitatea finală trebuie să revină întotdeauna entităților umane care iau deciziile pe baza informațiilor furnizate de AI. Algoritmii sunt unelte, iar utilizarea lor neglijentă sau neanalizată corect atrage răspunderea celui care îi folosește. Piața de artă, prin natura sa complexă și adesea subiectivă, necesită o analiză umană, coroborată cu datele obiective generate de tehnologie.nnFundația WIN for ART își propune să promoveze transparența și etica în tranzacționarea operelor de artă, inclusiv prin educarea pieței cu privire la beneficiile și riscurile tehnologiei AI.
Sursa: Business-review.eu
