Greva de la Berlin afectează zborurile și către și dinspre România
Aeroportul Internațional Berlin-Brandenburg va suspenda toate zborurile miercuri, 18 martie 2026, din cauza unei greve anunțate de sindicatul Verdi. Aproximativ 445 de curse, atât aterizări cât și decolări, cu peste 57.000 de pasageri, sunt estimate a fi afectate de această măsură. Decizia vine în contextul negocierilor privind contractul colectiv de muncă pentru următorul an.
Președinta consiliului de administrație, Aletta von Massenbach, a descris greva drept „disproporționată”, având în vedere impactul deja existent al războiului din Orientul Mijlociu asupra traficului aerian global. Sindicaliștii cer o creștere salarială de 6% sau cel puțin 250 de euro pentru cei 2.000 de membri, în timp ce angajatorii au oferit inițial o creștere de doar 1%.
Zborurile spre și dinspre otopeni, perturbate
Din cauza grevei, pe lângă cursele interne, vor fi afectate și zborurile cu plecare și sosire pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni. Pasagerii sunt sfătuiți să verifice cu atenție starea zborurilor lor și să se informeze din timp cu privire la eventualele modificări sau anulări.
Anulări de zboruri către destinații din orient
Conflictul din Orientul Mijlociu a condus deja la anularea mai multor zboruri către și dinspre destinații precum Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, Bahrein și Amman. Ruta București Otopeni – Dubai, operată de Wizz Air, este suspendată până în a doua jumătate a lunii septembrie 2026. Zborurile regulate între cele două destinații nu mai apar în sistemul de rezervări până pe 20 septembrie 2026, conform informațiilor publicate de BoardingPass.ro.
Mai multe companii aeriene au fost nevoite să își adapteze rutele și orarele ca urmare a situației din Orientul Mijlociu, iar pasagerii trebuie să fie pregătiți pentru posibile întârzieri sau anulări.
Sursa: Buletin.de



