O fosilă celebră, considerată mult timp drept cea mai veche caracatiță din lume, s-a dovedit a fi, de fapt, altceva. Cercetătorii au descoperit că specimenul, vechi de aproximativ 300 de milioane de ani, inclus chiar și în Guinness World Records, este de fapt o rudă a nautilului. Utilizând tehnici moderne de imagistică, specialiștii au dezvăluit secretele ascunse ale fosilei, clarificând astfel o eroare de interpretare științifică.
O identificare greșită demontează mitul
Fosila, descoperită în statul Illinois, SUA, a fost analizată inițial în anul 2000. La acea vreme, s-a crezut că specimenul avea opt brațe și alte caracteristici specifice caracatițelor, ceea ce sugera o apariție mult mai timpurie a acestor animale. Însă, abia tehnologiile moderne au permis o examinare mai detaliată. Cercetătorii au folosit imagistica cu sincrotron, o metodă care utilizează fascicule de lumină puternice pentru a „scana” structuri invizibile la suprafață.
Rezultatul-cheie a fost descoperirea unei radule, o structură de hrănire specifică moluștelor, prevăzută cu dinți minusculi. Numărul și forma acestor dinți au exclus ipoteza unei caracatițe. Analizele au arătat că aceste elemente corespund perfect cu cele ale altei fosile, Paleocadmus pohli, găsită în aceeași zonă. Astfel, s-a concluzionat că animalul s-a descompus parțial înainte de fosilizare, alterând forma și ducând la identificarea greșită.
Ce dezvăluie analizele modern deșpre fosila celebră
Thomas Clements, autorul principal al studiului, a declarat că procesul de descompunere a condus la o asemănare uimitoare cu o caracatiță. Analiza a dezvăluit că nu era vorba despre o caracatiță, ci despre o rudă a nautilului, aflata în descompunere timp de săptămâni înainte de a fi îngropată și conservată în rocă.
Nautilul este o specie care există și astăzi, fiind adesea numită fosilă vie, datorită originii sale foarte vechi. Fosilele de tip Paleocadmus descoperite în situl Mazon Creek reprezintă acum cea mai veche dovadă de țesut moale de nautiloid cunoscută, depășind recordul anterior cu aproximativ 220 de milioane de ani. Această descoperire schimbă semnificativ cronologia evoluției caracatițelor, indicând că acestea au apărut mult mai târziu, în perioada Jurasic.
Implicațiile asupra evoluției caracatițelor
Descoperirea a forțat o revizuire a cronologiei evoluției caracatițelor. Se estimează acum că separarea evolutivă dintre caracatițe și rudele lor cu zece brațe, cum ar fi calmarii, ar fi avut loc în Mezozoic, nu cu sute de milioane de ani mai devreme. „Este uimitor să ne gândim că un rând de dinți minusculi, ascunși în rocă timp de 300 de milioane de ani, a schimbat fundamental ceea ce știam despre momentul și modul în care au evoluat caracatițele”, a concluzionat Thomas Clements.
