Formulă surprinzătoare a PSD pentru reforma administrației locale: primarii și liderii consiliilor județene decid între concedieri și reducerea cheltuielilor salariale cu 10% / Cerere de diminuare cu 10% a posturilor și în administrația centralăea noastră”

Vicepreședintele PSD, Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova și președinte al Asociației Municipiilor din România, a anunțat după ședința conducerii partidului propunerea cu care social-democrații vor merge în coaliție pentru reformarea administrației locale.
„A fost foarte benefic că am oprit aceste planuri atunci când s-a discutat reducerea cu 45% a numărului de posturi, deoarece această măsură ar fi pus în pericol funcționarea administrației locale, fiind bazată pe estimări greșite și cifre incorecte. (…) Suntem de acord cu o reducere de 30%, dar nu mai mult de 20% din numărul de posturi efectiv ocupate. (…) Am solicitat, de asemenea, ca autoritățile locale să aibă libertatea de a decide între concedieri și reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal”, a declarat Olguța Vasilescu.
Ea a explicat că această propunere le permite primarilor și președinților de consilii județene să aleagă între disponibilizări de personal sau reducerea cheltuielilor salariale.
„De asemenea, am discutat despre necesitatea reducerii personalului și în administrația centrală, unde ar trebui să se facă o diminuare de cel puțin 10%. În administrația centrală, de mulți ani, nu s-a realizat nicio reducere a personalului”, a adăugat vicepreședintele PSD.
Warning: Undefined variable $req_name in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112
Warning: Undefined variable $req_mail in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112