Festivalul Brazilor de Crăciun 2025 va avea loc pe 4 decembrie la Muzeul Național de Artă al României. Edițiile anterioare au contribuit cu peste 10 milioane de euro pentru sprijinirea copiilor în nevoie.
Pentru ediția din 2025, designerii au pregătit brazi unici, simbolizând forța copiilor sprijiniți să meargă la școală și să viseze la un viitor mai bun. Aceste creații vor fi scoase la licitație în cadrul galei de pe 4 decembrie.
„În cele 24 de ediții anterioare, au fost strânși peste 10 milioane de euro, care au ajutat peste 272.000 de copii. Sprijinul a acoperit nevoi socio-economice, educație și dezvoltarea bibliotecilor școlare,” transmit organizatorii.
Recordul de generozitate a fost în 2024, când s-au strâns un milion de euro din licitația brazilor, sponsorizări și vânzarea biletelor de tombolă. Brazii creați de artiști și designeri români au fost licitați între 25.000 și 123.000 euro, iar suma ajută 15.000 de copii aflați în risc de sărăcie severă.
Cei mai râvniți brazi au fost: „Apărătoarea Viselor,” creat de Doina Levintza, „Cheers” de Omid Ghannadi & Le Store, și „Magia Crăciunului: Jobenul Fermecat” de Salvați Copiii, susținut de Ștefania Mircea. Fiecare a fost licitat pentru peste 100.000 euro.
Povestea lui Ionuț, un băiat de 11 ani dintr-o comunitate defavorizată, exemplifică impactul programelor sociale. După doi ani de pauză școlară, el a fost reintegrat și încearcă să finalizeze școala, sprijinit de organizațiile umanitare.
În România, copiii sunt printre cei mai vulnerabili în fața sărăciei. La nivel european, țara se poziționează pe locul trei pentru rata de copiii în risc. Mai mult de 33% dintre copiii români trăiesc în sărăcie, în special cei din mediul rural și familiile cu un nivel scăzut de educație.
Un studiu recent arată că aproape 60% dintre familiile cu copii în programele educaționale ale organizației nu își pot acoperi cheltuielile legate de școală fără sprijin extern. Această situație agravează inegalitatea și afectează viitorul celor mici.
Cele mai vulnerabile categorii de copii includ: romi, copiii din mediul rural, cei din familii monoparentale sau numeroase, dar și copiii refugiați din Ucraina. Sărăcia, lipsa investițiilor și insuficienta monitorizare a datelor contribuie la perpetuarea acestor probleme.
Președintele Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, subliniază: „Sărăcia se transmite din generație în generație, iar educația e cheia pentru schimbare. Este esențial ca toți copiii vulnerabili să beneficieze de incluziune educațională și sprijin social integrat.”
Sumele colectate de la Festivalul Brazilor de Crăciun 2025 vor fi utilizate pentru a asigura dreptul egal la educație și pentru a sprijini întreaga societate în combaterea sărăciei infantile.
Sursa articol
