Calea Victoriei şi Strada Râmnicu Vâlcea din sectorul 3 devin, în acest weekend, locaţii pentru întâlniri, evenimente culturale şi divertisment, cu spectacole, concerte, expoziţii şi activităţi pentru toate vârstele, anunţă News.ro.
De dimineaţa până seara, Calea Victoriei se transformă într-o promenadă culturală, unde vizitatorii pot descoperi patrimoniul oraşului şi se pot bucura de momente artistice surprinzătoare. În apropierea Parcului Kretzulescu, se desfăşoară demonstraţii de pictură în aer liber, susţinute de artişti plastici care aduc arta mai aproape de trecători. În zona Muzeului Naţional de Istorie a României, are loc un flashmob muzical dedicat maestrului Sergiu Celibidache şi filmului „Cravata Galbenă”, la care publicul este invitat să participe.
Programul artistic include şi spectacole de acrobaţie, susţinute de Circul Metropolitan Bucureşti, în Piaţa Revoluţiei. La Casa Filipescu-Cesianu, vizitatorii pot explora expoziţia tematică „Bucureştiul Nocturn”, precum şi expoziţiile permanente „Muzeul Vârstelor” şi „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani”.
Strada Râmnicu Vâlcea, din sectorul 3, devine o scenă de teatru şi divertisment. Copiii şi familiile sunt invitaţi la spectacole precum „Cei trei purceluşi” (teatrul Excelsior) sau „Amintiri într-o valiză” (Teatrul Ion Creangă), iar toate vârstele pot urmări reprezentaţia „Perle pe Călădărm”, realizată de Teatrul Evreiesc de Stat. Atmosfera este animată de artiști pe picioroange, mimi şi acrobați pe monociclu, iar ateliere interactive, sesiuni de facepainting şi jocuri sportive – de la baschet şi ping-pong până la jocuri gigant – transformă strada într-un spaţiu de explorare pentru toţi. În finalul zilei, se organizează concerte de muzică populară, uşoară şi percuţie, susţinute de artiști din Şcoala de Artă Bucureşti.
Între 26 și 28 septembrie, strada Arthur Verona devine gazda unei ediţii a evenimentului Street Delivery, un proiect de parteneriat care uneşte comunitatea prin activităţi diverse, precum ateliere de scriere creativă, expoziţii, tururi ghidate, concerte de orgă şi dezbateri. Strada devine un spaţiu pentru idei şi redescoperirea oraşului prin cultură şi dialog.
„Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” este un proiect al Primăriei Capitalei, organizat împreună cu ARCUB şi PROEDUS, menit să transforme străzile în spaţii de întâlnire şi cultură pentru locuitorii oraşului. Programul complet al evenimentelor din weekend este disponibil online pe site-urile instituţiilor organizatoare şi pe reţelele sociale ale ARCUB.
