Primii pași în școală devin tot mai complicati, chiar și pentru cei mai mici elevi, în contextul unei societăți în care tehnologia și schimbările sociale influențează profund procesul de dezvoltare al copiilor. Un fenomen care atrage din ce în ce mai multă atenție în rândul educatorilor și al părinților este degradarea abilităților esențiale de autonomie, esențiale pentru o tranzitie lină către mediul școlar. Mai mult, gesturi simple precum încercarea de a „derula” o carte cartonată cu degetul, ca pe ecranul telefonului, au devenit semne ale unor dificultăți de adaptare și dezvoltare.
### Autonomia în pericol: de la reguli simple la probleme complicate
Raportul realizat de organizația internațională dedicată educației timpurii scoate la iveală un tablou alarmant: în medie, 37% dintre copii care intră în primul an de școală nu sunt suficient de autonomi pentru a face față provocărilor cotidiene. Nu e vorba doar de abilități academice, ci de cele de bază, precum gestionarea dorinței de a merge la toaletă, de a se îmbrăca singur sau de a-și exprima nevoile simple. În multe cazuri, acești copii întâmpină dificultăți chiar și în sarcinile cele mai elementare, ceea ce le afectează inclusiv comportamentul în clasă și capacitatea de a se integra social.
Specialiștii pun această problemă mai ales pe seama expunerii excesive la ecrane, atât pentru mici, cât și pentru adulți. În loc ca tehnologia să fie un instrument educațional, ea devine un substitut pentru interacțiunea umană, jocuri în aer liber și rutine simple, esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil. Pe fundalul unei societăți în care timpul și resursele sunt tot mai limitate, părinții și dascălii văd tot mai des întreaga gamă de consecințe: răbdare scăzută, limbaj slab, dificultăți de urmărire a unui set de instrucțiuni și, cel mai adesea, o dependință de tehnologie ce afectează chiar și sarcinile de bază.
### Costurile sociale și educaționale ale decalajului de autonomie
Impactul acestor deficiențe nu rămâne doar în sala de clasă, ci reverberează în întreaga comunitate. Profesorii estimează că, zilnic, trebuie să piardă în jur de 1,4 ore pentru a se ocupa de schimbatul scutecelor sau pentru a gestiona accidentele de toaletă, timp care ar putea fi utilizat pentru activități educative reale. În total, aceste oportunități pierdute se traduc în aproximativ 2,4 ore de predare, puse pe pauză doar pentru a recâștiga independența și încrederea micuților.
Situația variază și regional, în funcție de resursele disponibile și de nivelul de conștientizare. În nord-estul Angliei, de exemplu, se remarcă o incidență mai mare a problemelor legate de igienă și autonomie. În același timp, cadrul politic și guvernamental urmărește să crească procentul de copii considerați pregătiți pentru școală la aproape trei sferturi până în 2028, prin investiții în educația timpurie și în centre comunitare dedicate sprijinirii părinților.
### Părinții, între percepție și realitate
Un aspect interesant și îngrijorător ține de diferența între percepția părinților și realitatea observată în școli. Potrivit datelor, 88% dintre părinți cred că micuții lor sunt gata pentru școală, iar aproape o treime chiar afirmă că sunt mai pregătiți decât media. În același timp, o statistică de 94% solicită ghidaje clare și norme comune privind ceea ce înseamnă, de fapt, „pregătirea pentru școală”. Aceasta reflectă o nevoie acută de clarificare și de standardizare a ceea ce ar trebui să știe un copil de 4-5 ani pentru a face față cu succes experienței școlare.
Guvernul britanic are, de altfel, o țintă ambițioasă: până în 2028, cel puțin 75% dintre copii ar trebui evaluați ca fiind pregătiți pentru școală. În acest context, investițiile în educație timpurie, în centre de sprijin pentru părinți și în programe de dezvoltare a abilităților de bază devin prioritare, ca parte a unei strategii de a reduce decalajul social și de a asigura o școală incluzivă și echitabilă.
### Ce pot face acasă pentru a susține dezvoltarea copilului
Pentru părinții care doresc să preîntâmpine aceste dificultăți, construirea unui set de rutine simple și consecvente devine esențială. Spațiile de joacă, mesele, rutina de a merge la toaletă sau a se îmbrăca pot fi transformate în adevărate ocazii de învățare și autonomie, dacă sunt practicate constant și cu răbdare. În același timp, reducerea timpului petrecut în fața ecranelor – și nu pentru a interzice, ci pentru a înlocui treptat substituțiile digitale cu activități interactive și fizice – devine o prioritate.
Răsfoirea unei cărți împreună cu un adult, răbdarea de a aștepta câteva minute pentru a urmări imagini, a vorbi despre ceea ce se vede – toate acestea pot avea un impact uriaș asupra dezvoltării limbajului, răbdării și atenției. În lumea în care tehnologia tinde să devină un limbaj universal, părinții care investesc în aceste mici rutine sprijină creșterea unor copii mai autonomi, mai încrezători și mai pregătiți pentru provocările școlii și ale vieții.
Astfel, aceste eforturi mici pot însemna, pe termen lung, diferența dintre un copil care face față cu succes și unul care se simte copleșit de primul contact cu mediul educațional. Iar în condițiile în care interesul național și politic este orientat spre reducerea decalajelor și promovarea egalității de șanse, e clar că responsabilitatea începe chiar acasă.
