Oamenii de știință au descoperit primele dovezi fosile că strămoșii mamiferelor depuneau ouă, o revelație care pune capăt la peste 180 de ani de speculații. Analiza minuțioasă a unor fosile de Lystrosaurus, un pre-mamifer cu colți care a supraviețuit uneia dintre cele mai severe extincții din istoria Pământului, sugerează că această specie a reușit să treacă peste acea perioadă critică datorită capacității de a depune ouă.
Descoperirea, publicată în revista PLOS One, oferă o perspectivă fascinantă asupra evoluției mamiferelor și adaptării acestora la condiții extreme. Studiul se bazează pe analiza a trei fosile de pui de Lystrosaurus, unul dintre aceștia fiind găsit chiar în interiorul oului.
Cum ajută tomografia să dezvăluie secretele trecutului
Fosila a fost descoperită în 2008 de către John Nyaphuli în regiunea Karoo din Africa de Sud, dar abia recent a putut fi studiată în detaliu. Tomografia avansată, realizată la European Synchrotron Radiation Facility, a dezvăluit detalii surprinzătoare. Scanările 3D au arătat că puiul era ghemuit și avea maxilarul inferior nesudat, similar puilor de păsări sau țestoase înainte de eclozare. Această caracteristică indică faptul că animalul a murit înainte de a părăsi oul. Oasele sale erau, de asemenea, prea fragile pentru a-i putea susține greutatea.
Deși coaja oului nu s-a păstrat, forma în care a fost găsit puiul sugerează că Lystrosaurus depunea ouă. Cercetătorii cred că acestea erau moi, nu dure ca ouăle de dinozaur, ceea ce explică lipsa lor din fosilele descoperite până acum.
De ce a supraviețuit lystrosaurus extincției
Marea Extincție din Permian, cunoscută și sub numele de „Marea Dispariție”, a devastat viața pe Pământ acum aproximativ 250 de milioane de ani. O întrebare cheie pentru cercetători a fost de ce Lystrosaurus, o specie erbivoră, a supraviețuit, în timp ce alte animale mai puternice au dispărut. Studii anterioare au sugerat că adaptabilitatea și potențialul de hibernare au jucat un rol important. Noua cercetare adaugă o altă dimensiune: strategia de reproducere.
Se pare că Lystrosaurus depunea ouă relativ mari, mai rezistente la deshidratare în mediul arid de după extincție. Puii erau probabil bine dezvoltați la eclozare, capabili să se hrănească singuri și să crească rapid. Dimensiunea ouălor sugerează, de asemenea, că această specie nu își hrănea puii cu lapte, aceștia fiind susținuți de rezervele din ou înainte de eclozare.
Descoperirea oferă și indicii despre originea lactației, care ar fi putut începe ca secreții ale pielii cu rol de protecție sau hidratare a ouălor. Studiul arată cum Lystrosaurus a supraviețuit datorită dezvoltării rapide și a reproducerii timpurii, avantaje critice într-un mediu extrem.
