Dinamo, lovitură de senzație? Fost atacant FCSB, gratis și cu clauză de 500 mil euro

Ianis Stoica, fotbalistul pentru care Gigi Becali visa la sume astronomice, ar putea ajunge gratuit la marea rivală, Dinamo. Situația incertă a clubului portughez Estrela Amadora, unde evoluează Stoica, îi poate oferi acestuia șansa de a reveni în România mai repede decât se aștepta, iar Dinamo pare pregătită să profite de această oportunitate.

Dinamo, gata să profite de situație

Ianis Stoica a fost lăsat să plece de la FCSB pentru suma de 500.000 de euro. Acum, clubul din Ștefan cel Mare ar putea relua negocierile pentru a-l transfera pe atacant. Jucătorul format la Academia FCSB nu a reușit să îl impresioneze pe Gigi Becali, fiind împrumutat de mai multe ori înainte de a fi cedat definitiv.

La FC Hermannstadt, Stoica a avut evoluții bune, fiind ulterior vândut la o formație din Portugalia, pentru 1.3 milioane de euro. Acum, problemele financiare ale celor de la Estrela Amadora ar putea duce la insolvență, ceea ce îl va face pe Ianis Stoica liber de contract.

Reacția lui Dinamo

Oficialii lui Dinamo s-au arătat interesați de serviciile lui Ianis Stoica și în trecut, însă prețul de transfer era considerat prea mare. Andrei Nicolescu, președintele clubului, declara anul trecut că, după EURO, s-ar fi putut discuta despre un preț mai mic, dar că subiectul nu mai era de actualitate.

În actualul sezon, Ianis Stoica a jucat în 30 de partide, marcând 3 goluri și oferind 3 pase decisive. Potrivit Transfermarkt, jucătorul este evaluat la 1.5 milioane de euro.

Problemele ofensive ale lui Dinamo

Dinamo caută cu disperare un atacant, deoarece Zeljko Kopic s-a confruntat cu dificultăți în compartimentul ofensiv. George Pușcaș, transferat recent, nu a avut impactul scontat, având nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare. Rămâne de văzut dacă Andrei Nicolescu va reconsidera negocierile cu Ianis Stoica.

„A fost și cazul lui Ianis Stoica (n.r – de jucător reticent). După ce am simțit în prima zi, următoarea discuție mi s-a părut complet diferită. El venea de la un alt club, nu de la FCSB. Totuși, tratează Dinamo cu respect! Dacă ai apucat să spui niște lucruri și să ți le asumi, nu e corect să te întorci așa în 24 de ore”, declara președintele de la Dinamo.

Diana Gheorghiu

Autor

Lasa un comentariu

Azi in Oras: 0 stiri