O nouă serie de omagii pentru Mircea Lucescu vin din partea clubului Dinamo, ca recunoaștere a importanței sale istorice pentru echipă. Înaintea meciului cu CFR Cluj, din deplasare, jucătorii vor purta banderole negre speciale cu chipul antrenorului, iar suporterii sunt invitați să transmită mesaje pentru „Il Luce” prin intermediul site-ului oficial al clubului.
Gesturi de respect în memoria legendei
Echipa Dinamo, condusă de antrenorul Zeljko Kopic, va juca următorul meci din play-off-ul SuperLigii cu CFR Cluj. Partida este programată duminică, de la ora 21:00. Odată cu această ocazie, jucătorii vor purta banderole negre pe care va fi imprimat chipul lui Mircea Lucescu.
Gestul face parte dintr-o campanie amplă de omagiere a fostului antrenor și jucător. Fanii sunt încurajați să acceseze un link special pe site-ul clubului Dinamo pentru a lăsa un mesaj dedicat lui Mircea Lucescu. Aceste mesaje vor fi ulterior transpuse într-o carte care va fi oferită familiei Lucescu. Inițiativa subliniază legătura puternică dintre club, suporteri și una dintre cele mai importante figuri din istoria fotbalului românesc.
Stadionul dinamo, numit în onoarea lui mircea Lucescu
Cătălin Predoiu, actualul ministru al Afacerilor Interne, a anunțat demararea procedurilor pentru ca noul stadion Dinamo să poarte numele lui Mircea Lucescu. Lucrările de demolare au început deja în luna ianuarie a acestui an, iar noua arenă ar urma să fie finalizată la începutul anului 2028. Decizia este o recunoaștere explicită a contribuției lui Mircea Lucescu la dezvoltarea fotbalului românesc.
„Marele Mircea Lucescu a revoluționat fotbalul românesc și profesia de antrenor de fotbal și a devenit o valoare națională, recunoscută în toată lumea. În chip de respect pentru aceste lucruri minunate, pe care marele Mircea Lucescu le-a făcut în țara noastră, dar și în fotbalul mondial, am decis inițierea procedurilor legale pentru a denumi viitorul stadion al clubului Dinamo: Stadionul Dinamo Mircea Lucescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște pe marele Mircea Lucescu,” a declarat Cătălin Predoiu.
Meciul dintre CFR Cluj și Dinamo se va disputa duminică, de la ora 21:00, în cadrul etapei a patra din play-off-ul SuperLigii.
