Florin Gătăjeanu, fost fotbalist la Rapid și Sportul Studențesc, a lansat acuzații grave la adresa rivalei Dinamo, susținând că echipa din „Ștefan cel Mare” ar fi „furat” mai multe campionate de-a lungul istoriei. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii FANATIK RAPID, unde „Pațanu”, așa cum este cunoscut Gătăjeanu, a oferit detalii despre presupusele nedreptăți suferite de echipa sa de suflet.
Rapid, victima „jafurilor” din anii ’60?
Cu 18 titluri de campioană, Dinamo domină clasamentul echipelor de fotbal din România, fiind depășită doar de Steaua. Rapid, în schimb, se poate mândri cu doar trei titluri de campioană, câștigate în 1967, 1999 și 2003. Gătăjeanu susține că această discrepanță nu reflectă realitatea valorică a echipelor, acuzând Dinamo de practici neortodoxe în anii ’60. Un episod similar a avut loc recent, chiar în prima etapă a play-off-ului, unde Rapid a acuzat arbitrajul după înfrângerea cu 2-3 în fața „câinilor”.
„La un moment dat Lucescu și Iordănescu se acuzau ‘Domne, ne-ați furat, pe Steaua, ne-ați furat, pe Dinamo!’ Păi, bă, băiatule, mânca-v-aș gura voastră, nouă Dinamo ne-a luat 4 campionate! Nu spune nimeni asta. Aș vrea să ia cineva interviu, cum sunteți voi, la FANATIK, Horia, tu, să îl întrebe pe Lucescu ‘Dar cu Rapid ce ați avut?’ Nouă ne-au luat din 1960, ’64, ’65, ’65”, a declarat Gătăjeanu, specificând perioadă în care, din punctul său de vedere, Rapidul a fost nedreptățit.
„Pe toate ni le-a luat Dinamo! (n.r. – Cu japca luate?) Japcă pe față! Au bătut pe Lupeni cu 8-1, ca să ia campionatul! Pe noi, la Brașov, ne-a bătut cu 3-1. A fost un arbitru bulgar. A vrut Dan Coe să îi rupă gâtul arbitrului. Am avut 1-0, ne-am apărat și după ne-a furat ăla pe față, 3-1”, a adăugat fostul jucător.
Cornel Dinu, un rapidist „furat”?
Acuzatiile lui Gătăjeanu nu se opresc aici. Fostul fotbalist susține că Dinamo ar fi „furat” de la Rapid chiar și pe Cornel Dinu, legenda clubului din „Ștefan cel Mare”. „Mister” a jucat doar pentru Dinamo în perioada 1966-1983, cucerind 8 trofee. Cornel Dinu a avut parte de succes și ca antrenor la Dinamo, cu titlurile din 2000 și 2002, dar și cu cupele din 2000 și 2001.
„Eu sunt foarte bun prieten cu Cornel. Cornel are sorginte rapidist. Cornel a fost crescut pentru Rapid. Cât a furat Dinamo… Dacă era Dinamo București, Dinamo Pitești, Dinamo Brașov, Dinamo Orașul Stalin, Dinamo Bacău. Steaua la fel, cu ASA Tg. Mureș. Rapid era singură. Da, da. D-aia spun că ne-au furat”, a completat „Pațanu”.
Emisiunea FANATIK RAPID, în cadrul căreia au fost făcute aceste declarații, a stârnit deja un val de reacții în rândul suporterilor rapidiști, care așteaptă o reacție din partea celor de la Dinamo.


