Deputatul PNL de Brăila, Alexandru Popa, a anunțat că intenționează să propună implementarea castrării chimice pentru persoanele care comit abuzuri sexuale asupra minorilor sub 14 ani. Anunțul a fost făcut într-un videoclip publicat pe pagina de socializare a filialei PNL Brăila, în care parlamentarul critică sever autorii acestor fapte.
„Voi propune castrarea chimică. Este un mesaj pentru monștrii dintre noi. Nu te poți numi om, nu poți să te integrezi în societate și nu trebuie să mai trăiești printre oameni dacă abuzezi sexual un copil sub 14 ani”, a spus Alexandru Popa în clipul postat online.
Conform declarațiilor sale, inițiativa legislativă pe care o susține, împreună cu colegii din grupul parlamentar, are ca scop aplicarea acestei măsuri persoanelor condamnate pentru astfel de infracțiuni. Motivul este acela că, după anumite perioade de detenție, aceștia pot fi eliberați, iar traumatismele suferite de victime pot fi de lungă durată.
Popa consideră că, deși această măsură poate părea dură, pentru el, este încă prea blândă față de gravitatea faptelor. Îl reprezintă pe județul Brăila și este membru al Partidului Național Liberal.
