De ce suportăm încă consecințele dezastrului industriei din perioada comunistă / Ultima carte a istoricului Cosmin Popa demontează mitul liderului erouea noastră”

Nicolae Ceaușescu nu și-a iubit poporul, ci l-a urât, înfometându-l și tremurând de frig. Nu a dezvoltat industria națională, ci a blocat economia țării în mod intenționat, încercând să o industrializeze cu o ambiție megalomană. În loc să plătească datoriile externe, le-a acumulat, din cauza modului haotic în care a gestionat procesele de industrializare. Nefiind sincer și cinstit, ci șmecher și abil, a fost dur cu hoții obișnuiți, în timp ce proteja corupții din partid, pe care îi putea controla mai ușor. Nicolae Ceaușescu nu era un om deștept, ci ignorant, iar în final, prost, deoarece numai un prost poate crede că scopul dezvoltării economice este să sărăciască populația, nu să o îmbogățească.

Am citit cea mai recentă lucrare a istoricului Cosmin Popa, publicată la o editură cunoscută, intitulată „Economie, Corupție și Politică în România lui Nicolae Ceaușescu”. Această carte nu are ca scop să transmită această idee, dar portretul pe care îl face se conturează clar în momentul în care afli, din arhivele vremii, cum s-a accentuat dezastrul economic al României între anii 1965 și 1989, ajungând aproape de colaps.

Chiar dacă cifrele și documentele prezentate de Cosmin Popa sunt folosite într-un mod obiectiv, cititorul nu poate să nu remarcă, pe măsură ce avansează lectura, eșecul unui sistem care nu a planificat și nu a centralizat doar industria, ci, în ultimă instanță, și viețile oamenilor — cu influențe și după sfârșitul regimului.

Regimul centralizat și proiectele industriale majore, considerate până acum de mulți ca fiind merite patriotice și beneficiile unui conducător hotărât, au fost, de fapt, mecanisme de consolidare a puterii în mâinile unui dictator, care știa că doar așa putea menține controlul asupra întregului sistem.

„Reducerea funcțiilor sociale ale statului, așa cum s-a întâmplat în perioada 1979-1981, și creșterea centralizării au dus, inevitabil, la apariția unei economii de palat, în care deciziile, resursele și beneficiile reveneau liderului, iar cheltuielile și pierderile, erau suportate de economia oficială și de societate.”

De fapt, economia românească era construită pe un cerc vicios de minciună și corupție sistemică. Pentru a-și dezvolta industria, țara avea nevoie de resurse, dar nu putea să le procure doar din propriile surse, fiind nevoită să importe tot mai mult. Aceasta convulsie economică a fost susținută prin împrumuturi externe, o soluție otravită care a permis punerea în practică a planurilor de industrializare, chiar dacă era clar că acestea nu funcționau. Răspunsul lui Ceaușescu a fost reducerea consumului intern și al industrializării, precum și creșterea exporturilor, în timp ce statul s-a retras treptat din responsabilitățile sociale.

Eșecul economiei comuniste din România a fost cauzat de incapacitatea lui Ceaușescu de a înțelege aceste mecanisme, de încăpățânarea de a nu asculta sfaturile experților, iar populația a plătit prețul, fiind supusă unor represalii tot mai dure, conform cărții lui Cosmin Popa.

Deși corupția generalizată poate părea paradoxală într-un sistem de control total, ea se manifesta la toate nivelurile societății — de la muncitorul simplu dintr-o fabrică disfuncțională, până la oficialii de la conducere și propagandă, pe care dictatorul îi proteja pentru a nu afecta imaginea partidului.

Sursa articol