Cum arată „Locuințele zânelor”, siturile neolitice sacre din Sardiniaea noastră”

Pe insula Sardinia, aceste necropole de piatră recent incluse pe lista UNESCO spun povestea tradițiilor funerare din timpul civilizației preromane. Italia, insula situată într-un mediu aspru și îndepărtat, are peste 7.000 de monumente din Epoca Bronzului, cunoscute sub numele de nuraghi – structuri în formă de stup, care se înalță din tufișurile mediteraneene ca niște santinele mute ale unui trecut îndepărtat.

Însă, înainte ca aceste construcții emblematice să fie ridicate, au fost săpate în stâncă alte monumente în stil fantastic, denumite „case de zâne”. Aceste necropole, numite „domus de janas”, au fost construite de civilizația Ozieri (3000-2800 î.Hr.), prima mare societate neolitică din Sardinia și unul dintre cele mai avansateepoci mediteraneene.

Locuind pe câmpii roditoare și pe dealuri, Ozieri credeau că moartea nu este un sfârșit, ci chiar un nou început. Pentru a reprezenta aceste convingeri, au sculptat cca. 3.500 de camere subterane, asemănătoare caselor pământului; 220 dintre ele sunt decorate cu vopsea roșie și motive cu tauri, simbolizând renașterea. În folclorul sardinian, însă, se spune că aceste camere sunt casele magice ale unor ființe înțelepte, numite janas – ființe cu pielea palidă, luminoase ca luna, deseori îmbrăcate în roșu, care țeseau țesături fine din fire de aur și împărtășeau muritorilor secretul coacerii pâinii.

Această moștenire culturală este păstrată prin povești orale transmise de profesorii școlilor și de bătrânii localnici. Se spune că janas ies din locuințele lor, cu părul argintiu, pentru a cânta cântece din alte lumi. În luna iulie 2025, 17 situri din aceste case de zâne au fost desemnate de UNESCO ca parte a patrimoniului mondial. Ele rămân nu doar ca urme arheologice, ci și ca simboluri culturale ce unesc peisajul, tradiția și comunitățile.

Deplasându-mă cu rulota pe coasta de nord, am vizitat prima necropolă – cea de la Su Crucifissu Mannu, aflată la câțiva kilometri de orașul Porto Torres. Ghidul meu, Maurizio Melis, m-a întâmpinat acolo. Platoul de calcar se întindea cu porți joase sculptate în stâncă, care duceau la 22 de morminte datând din mileniile IV și III î.Hr. „Pentru civilizația Ozieri”, explica el, „aceste pasaje înguste duceau în morminte, ca o trecere liminală prin pământ, văzut ca un uter ce primește și transformă.”

Melis m-a condus mai adânc în necropolă, explicând: „Aceste morminte au fost folosite de-a lungul secolelor. Au fost săpate acum mii de ani și au fost folosite timp de milenii, până când au venit romanii.” În timpul excavărilor din 1972, arheologii au descoperit fragmente de ceramică, statuete ale Zeiței-Mamă și chiar un craniu al unui bărbat care îndeplinise două trepanatii cu peste 3.500 de ani în urmă. „Știința explică multe despre aceste locuri”, spune el, „dar pentru mulți, aceste morminte aparțineau întotdeauna janelor”.

Sursa articol