Conform Mediafax: Cercetătorii au descoperit că amintirile uitate ar putea să nu fie pierdute definitiv, ci să persiste într-o stare ascunsă în creierul musculițelor de oțet. Aceste amintiri latente pot fi reactivate de indicii potrivite, dar procesul de recuperare poate duce și la apariția unor amintiri false.
Amintiri silențioase, gata de reactivare
nStudiul, publicat în Nature Neuroscience, sugerează că amintirile uitate pot exista ca „urme de memorie silențioase” în circuite neuronale care, inițial, nu influențează comportamentul. Cercetătorii au observat că trecerea între stările de memorie silențioasă și activă previne pierderea informațiilor și creează un sistem de memorie condiționat, permițând creierului să decidă flexibil ce amintiri să recupereze, în funcție de experiențele recente.
Amintirile umane sunt cunoscute pentru caracterul lor eluziv. Deși uneori ne amintim cu acuratețe evenimente din trecutul îndepărtat, alteori putem uita motivele pentru care am intrat într-o cameră la scurt timp după ce am făcut-o. Neurocercetătorii au înțeles că unele amintiri sunt șterse iremediabil, în timp ce altele pot rămâne inaccesibile, dar recuperabile prin intermediul unor anumiți stimuli.
Însă, acești stimuli pot deforma amintirea, în special atunci când sunt prezenți în contextul unor întrebări sugestive. Procesele cerebrale responsabile pentru reconstrucția amintirilor uitate sunt încă insuficient înțelese, la fel și gradul în care rezultatul este o amintire reală sau una fabricată.
Experimentul pe musculițe de oțet
Pentru a investiga aceste fenomene, echipa de cercetători s-a orientat către musculița de oțet (Drosophila), un organism model frecvent utilizat în neuroștiință. Musculițele au fost antrenate să asocieze un anumit miros cu un șoc electric minor, dezvoltând astfel o aversiune față de acel miros. S-a constatat că această aversiune învățată dispărea în aproximativ 24 de ore, indicând o aparentă uitare a amintirii.
Descoperirea uimitoare: memoria poate fi reconstruită
nÎnsă, atunci când musculițele au fost plasate din nou în camera unde avusese loc antrenamentul, amintirea a reapărut, iar insectele au început din nou să evite mirosul respectiv. Surprinzător, mirosul singur nu a fost suficient. Indiciul a trebuit să recreeze elemente esențiale ale experienței inițiale, inclusiv textura și iluminatul camerei, pentru ca amintirea uitată să fie reactivată.
Aceste rezultate sugerează că stimulii contextuali, precum textura și lumina, joacă un rol crucial în recuperarea amintirilor, indicând că memoria nu este pur și simplu redată, ci mai degrabă reconstituită. Pentru a înțelege mecanismele cerebrale implicate, cercetătorii au monitorizat activitatea centrilor de memorie ai musculițelor.
S-a observat că, pe măsură ce musculițele păreau să uite, urma de memorie responsabilă pentru comportamentul de evitare se estompa. În paralel, o altă urmă, ascunsă, devenea activă într-un grup diferit de neuroni, neuroni care în mod normal nu influențează comportamentul. Cercetătorii au denumit-o „urmă de memorie silențioasă”.
Când toți factorii de reamintire erau prezenți, activitatea neuronală revenea la neuronii implicați în comportamentul de evitare, permițând amintirii să influențeze din nou acțiunile musculițelor. Oamenii de știință suspectează că activitatea cerebrală care îngreunează accesul la anumite amintiri ar putea contribui, simultan, la crearea acestei versiuni de rezervă a memoriei, o ipoteză care necesită însă investigații suplimentare.
Sursa: Mediafax
