Conform Descopera: Secretul conservării creierului uman vechi de 10.000 de ani, dezvăluit
Oamenii de știință au descoperit condițiile surprinzătoare care permit conservarea creierului uman timp de milenii, în ciuda fragilității sale extreme. În timp ce majoritatea țesuturilor moi se descompun rapid după deces, creierul uman, comparat de neurochirurgi cu tofu foarte moale, poate rezista în anumite medii, lăsând scheletul ca unică dovadă a existenței corpului. Aceste descoperiri au consecințe importante atât pentru arheologie, cât și pentru înțelegerea proceselor neurodegenerative.
Condiții specifice pentru o conservare remarcabilă
Cercetări recente, publicate în Journal of Proteome Research, au analizat peste 4.000 de creiere umane descoperite în situri arheologice. Studiul sugerează că creierul poate fi ultimul țesut moale care rămâne intact după moarte. Mai mult, în peste 1.300 de cazuri documentate, creierul a fost singurul țesut moale conservat în morminte umede și sărace în oxigen, restul corpului reducându-se la oase. Această selectivitate a conservării a ridicat întrebări fundamentale despre mecanismele implicate.
Pentru a elucida acest fenomen, o echipă de cercetători din Marea Britanie și Danemarca a desfășurat un experiment detaliat pe 72 de șoareci masculi. Cadavrele au fost îngropate în recipiente cu nisip, expunându-le la diverse niveluri de umiditate și oxigen. Prin analize proteomice, care identifică proteinele din țesut, oamenii de știință au monitorizat evoluția creierelor la intervale regulate.
Forța chimiei în mediul ideal
Rezultatele experimentului au indicat lipsa oxigenului ca fiind factorul determinant în procesul de conservare. În medii bogate în oxigen, degradarea proteinelor este accelerată. Totuși, în condiții de umiditate ridicată și oxigen redus, se formează și se conservă un set specific de proteine rezistente la descompunere. În mod paradoxal, reacțiile chimice care în mod normal contribuie la degradarea țesutului cerebral, în aceste condiții specifice, stabilizează proteinele, permițând conservarea lor pe perioade de sute sau chiar mii de ani.
Această stabilizare proteică în condiții de mediu restrânse este similară mecanismelor observate în procesele de îmbătrânire a creierului uman și în bolile neurodegenerative, unde aceleași reacții chimice pot duce la stabilizarea proteinelor patologice. O înțelegere mai profundă a acestor reacții chimice specifice ar putea oferi noi perspective asupra descoperirilor arheologice de țesuturi cerebrale vechi, dar și asupra cercetărilor din domeniul neurologiei și al bolilor asociate.
Sursa: Descopera
