Conform Antena 3: Coreea de Sud a reușit o transformare spectaculoasă a peisajului său, trecând de la dealuri „sterile” după Războiul din Coreea la o țară predominant împădurită. În 1953, când ostilitățile s-au încheiat, regiunile sudice sufereau de pe urma exploatării intensive din perioada colonială, distrugerilor de război și a presiunii imense pentru lemn de foc.
Drumul de la „luni” la păduri luxuriante
Evaluările naționale din anii 1950 și începutul anilor 1960 au indicat că peste 4 milioane de hectare, aproximativ 58% din suprafața forestieră a țării, erau considerate degradate sau „munți sterili”. Peisajul era atât de afectat încât, potrivit The Economic Times, Inger Andersen, directorul executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, a comparat munții Coreei de Sud cu suprafața Lunii în timpul unei vizite: „Munții au fost defrișați în timpul războiului, ca Luna. Acum sunt acoperiți de vegetație luxuriantă.”
Această inversare radicală a ridicat întrebarea cum a reușit Coreea de Sud să transforme aceste terenuri degradate într-un peisaj unde pădurile acoperă acum circa 63% din teritoriu. Succesul nu se rezumă doar la numărul mare de copaci plantați, ci la crearea unui ecosistem forestier sustenabil.
De ce numărul copacilor nu spune întreaga poveste
Un simplu număr de copaci plantați nu garantează o pădure sănătoasă. Factorul critic este supraviețuirea, creșterea și acumularea de biomasă în timp. Un indicator important este volumul de masă lemnoasă în picioare, care în 1953 era de numai 5,7 metri cubi pe hectar, indicând o prezență minimă de arbori maturi.
Pe lângă degradarea naturală, presiunea asupra pădurilor era amplificată de utilizarea lemnului ca principal combustibil pentru sistemul tradițional de încălzire ondol. Primele eforturi de reîmpădurire din anii 1950 au avut rate de supraviețuire sub 50%, demonstrând necesitatea găsirii unor metode eficiente înainte de a putea vorbi despre refacere la scară națională.
Reîmpădurirea a prins contur în anii 1960-1970
Campania de reîmpădurire a prins avânt în timpul președinției lui Park Chung-hee. În 1967, Biroul Forestier a fost transformat în Korea Forest Service, iar în 1973 a fost lansat primul Plan pe zece ani pentru reabilitarea pădurilor, integrat în Mișcarea pentru Noi Sate (Saemaul).
Acest plan a delegat o mare parte a responsabilității către comunitățile locale. Satele au contribuit cu forță de muncă, au participat la protejarea pădurilor și au administrat pepiniere. Primul plan a vizat plantarea a 2,96 miliarde de copaci pe o suprafață de 1,08 milioane de hectare, depășind obiectivele cu patru ani mai devreme.
Un alt aspect esențial a fost abordarea problemei combustibilului. Guvernul și comunitățile au dezvoltat plantații dedicate producerii lemnului de foc și au încurajat utilizarea brichetelor de cărbune, reducând astfel presiunea asupra pădurilor naturale. Între anii 1960 și 1980, au fost plantați peste 10 miliarde de copaci.
Transformarea, un proces de decenii
Statisticile din 2020 arată o creștere uluitoare a volumului mediu de masă lemnoasă în picioare, atingând aproximativ 165 de metri cubi pe hectar, de peste 29 de ori mai mult decât în 1953. Suprafețele forestiere s-au extins semnificativ, ajungând la 63% din teritoriul național.
Succesul Coreei de Sud nu se datorează doar plantării, ci supraviețuirii, maturizării și acumulării de biomasă a copacilor plantați acum decenii. Pădurile refăcute oferă beneficii economice și ecologice considerabile, fiind estimate la aproape 92 de miliarde de dolari anual, echivalentul a 9% din PIB.
Factorii cheie ai succesului
Studiile indică faptul că drumul Coreei de Sud spre refacerea forestieră a fost marcat de experimente, eșecuri și ajustări continue până în anii 1970. Rata de supraviețuire a copacilor a crescut de la sub 50% la peste 90%.
Plantațiile au fost doar o componentă a strategiei. Cercetarea, monitorizarea, aplicarea legilor, implicarea comunităților, îngrijirea post-plantare și schimbarea obiceiurilor legate de consumul de combustibil au fost cruciale. Această determinare și abordare multifacetată au dus la un succes remarcabil, greu de comparat în alte regiuni.
Realizarea Coreei de Sud demonstrează că este posibilă refacerea mediului prin plantarea masivă, dar succesul pe termen lung depinde de protejarea noilor plantații, implicarea comunităților și adaptarea constantă a metodelor.
Sursa: Antena 3
