Conform Stiripesurse.ro: Ciuma Neagră, povestea unei pandemii care a reînviat timp de secole
Ciuma Neagră, adesea percepută ca o singură catastrofă care a măturat Europa între anii 1347 și 1353, dezvăluie o istorie mult mai complexă. Un nou studiu, publicat în prestigioasa revistă PNAS, arată că această boală a continuat să facă ravagii pe continent timp de secole, cu noi focare și tulpini bacteriene reapărând până în secolul al XVIII-lea. Cercetarea, condusă de o echipă internațională de la Universitatea din Tartu, Estonia, a cartografiat evoluția ciumei după primul mare val pandemic, oferind o perspectivă detaliată asupra persistenței sale.
Diversificarea bacteriei și apariția unor noi focare
Oamenii de știință au analizat genomuri ale bacteriei Yersinia pestis, agentul patogen responsabil pentru ciumă, corelându-le cu date istorice și arheologice. Douăzeci și șase de genomuri ale bacteriei, extrase din 11 situri arheologice din Estonia, Rusia, Anglia, Țările de Jos și Elveția, au fost atent reconstruite și analizate. Prin combinarea datării cu radiocarbon cu cronologii genetice, documente istorice și înregistrări locale despre decese cauzate de epidemii, cercetătorii au reușit să îmbunătățească precizia datării pentru 75 de genomuri de ciumă. Această metodă a permis asocierea mai exactă a probelor cu anumite valuri pandemice și focare specifice.
Descoperirile cheie indică o diversificare semnificativă a liniilor genetice ale Yersinia pestis în perioada 1450-1500. Se presupune că în această perioadă s-au format noi rezervoare ale bolii în rândul rozătoarelor, permițând bacteriei să persiste în natură și să declanșeze ulterior noi epidemii în populațiile umane. Studiul a identificat, de asemenea, dovezi ale introducerilor repetate ale ciumei în Estonia încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, unele dintre liniile genetice noi nefiind identificate în cercetările anterioare.
Legături între ciumă, mediu și conflicte
Cercetătorii au stabilit posibile corelații între evoluția bacteriei Yersinia pestis și evenimente istorice majore. Perioada de diversificare a liniilor genetice ale bacteriei a coincis aproximativ cu Marea Secetă a Renașterii. Schimbările climatice din acea vreme ar fi putut duce la mortalitatea sporită a rozătoarelor sau la apropierea lor de așezările umane, facilitând astfel transmiterea bolii.
Alte conexiuni au fost observate în timpul unor conflicte majore, precum Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648) și Marele Război Nordic (1700-1721). Deplasările masive de armate, refugiați și comercianți au contribuit probabil la răspândirea infecțiilor de-a lungul rutelor comerciale și militare, facilitând astfel ramificarea bacteriei în noi linii.
Studii de acest gen pot oferi indicii valoroase pentru înțelegerea bolilor infecțioase care trec de la animale la oameni. Analiza pandemiilor istorice ne ajută să înțelegem mai bine cum agenții patogeni se răspândesc, se adaptează și persistă în timp. În contextul pandemiei de COVID-19, cercetătorii au putut urmări mult mai precis răspândirea variantelor virale datorită datelor precise. Pentru pandemiile istorice, însă, aceste informații sunt adesea incomplete sau acoperă perioade extrem de lungi. Pe măsură ce noi probe de ADN antic sunt descoperite și analizate, oamenii de știință speră să poată reconstrui în detaliu istoria ciumei și legăturile sale cu schimbările climatice, migrațiile și conflictele din Europa.
Sursa: Stiripesurse.ro
