Cel puțin 17 sud-africani blocați în Donbas solicită sprijin guvernului lor după ce au participat la conflictul dintre Rusia și Ucraina


Guvernul din Africa de Sud a anunțat că a primit solicitări de asistență din partea a 17 cetățeni care s-au alăturat forțelor mercenare în conflictul dintre Rusia și Ucraina. Acești bărbați, cu vârste între 20 și 39 de ani, sunt blocați în zona Donbas din Ucraina, o regiune afectată grav de război, potrivit canalului de știri BBC, citat de News.ro.

Președintele Cyril Ramaphosa a ordonat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care acești tineri au fost recruitați pentru astfel de activități, a explicat un reprezentant oficial al guvernului. De asemenea, nu s-a precizat exact de partea căruia din conflict luptă cetățenii sud-africani.

Este ilegal, conform legii din Africa de Sud, să activezi ca mercenar sau să lupți în numele unui alt stat fără autorizarea oficială a guvernului.

Guvernul afirmă că tinerii au fost atrași să se alăture mercenarilor prin oferte de contracte avantajoase. Purtătorul de cuvânt, Vincent Magwenya, a menționat că autoritățile sud-africane lucrează prin canale diplomatice pentru a-i aduce în siguranță acasă.

El a adăugat că 16 dintre acești bărbați provin din regiunea KwaZulu-Natal, iar unul din Eastern Cape.

„Președintele Ramaphosa și guvernul condamna ferm exploatarea tinerilor vulnerabili de către entități militare străine”, a subliniat Magwenya.

Analizați spun că rata șomajului extrem de ridicată în Africa de Sud, de peste 30%, și în special în rândul tinerilor, face ca aceștia să fie ușor de recrutat pentru astfel de activități, inclusiv de către grupări sau entități străine.



Sursa articol

Diana Gheorghiu

Autor

Lasa un comentariu