Carrefour lansează program pentru producătorii români: Înscrieri deschise

Carrefour invită micii producători din București și Ilfov să se alăture proiectului „De aici, de Aproape”, care promovează produsele locale și susține economia românească. Compania extinde astfel inițiativa, ce are ca scop creșterea numărului de produse autohtone pe rafturile magazinelor.

În prezent, aproximativ 1.300 de producători români livrează deja produse în magazinele Carrefour, aflate la o distanță de maximum 50 km. Rețeaua este într-o continuă dezvoltare, iar companiile care sunt interesate pot trimite oricând o solicitare de colaborare.

Proiectul de succes „De aici, de Aproape”

Inițiativa „De aici, de Aproape”, lansată anul trecut, a crescut rapid și reunește acum circa 300 de artizani din 21 de județe. Aceștia furnizează peste 4.000 de produse românești, disponibile în mai mult de 30 de localități. Clienții pot găsi o gamă variată de produse, de la brânzeturi și mezeluri tradiționale, până la băuturi artizanale, produse de panificație, dulcețuri sau opțiuni vegane.

„La nivel național, Carrefour este casa comunității de producători locali cu peste 2000 de parteneri, o rețea mereu în creștere. Dincolo de cifre, am creat un ecosistem care funcționează și creează valoare în comunitățile în care suntem prezenți”, a declarat Gilles Ballot, CEO Carrefour România. Acesta a mai adăugat că succesul demersului de artizani demonstrează potențialul ultralocal, deja apreciat de clienți pe categoria de produse proaspete.

Extinderea în Capitală și beneficiile pentru producători

Extinderea programului în București marchează o nouă etapă pentru inițiativă, iar artizanii și antreprenorii locali sunt invitați să se alăture rețelei. Prin această inițiativă, Carrefour își propune să susțină producătorii locali și să ofere clienților produse de calitate, realizate în proximitate.

„Ne propunem să extindem rețeaua De aici, de aproape la nivel național în 2026, deoarece fiecare produs care ajunge la raft înseamnă un antreprenor susținut, o comunitate mai puternică și ne reconfirmă promisiunea de calitate pentru fiecare român care ne trece pragul”, a mai spus Gilles Ballot.

Producătorii interesați, din București, Ilfov sau din alte județe, pot trimite oricând o solicitare de colaborare către Carrefour, pe adresa de e-mail: ro_deaproape@carrefour.com.

Diana Gheorghiu

Autor

Lasa un comentariu

Azi in Oras: 394 stiri