Carmen Uscatu, unul dintre fondatorii organizației “Dăruiește Viață” alături de Oana Gheorghiu, a declarat marți seara că organizația se confruntă cu o situație fără precedent în România, datorită conflictului de roluri pe care Oana Gheorghiu le are. “Oana va fi cel mai bun viceprim-ministru al României. Cu toate acestea, sper că va avea înțelepciunea să țină cont de interesul legitim al organizației noastre”, a transmis Carmen Uscatu, potrivit News.ro.
“Totul a fost transparent în cadrul “Dăruieşte Viaţă”. Acum, sunt supusă presiunilor nerezonabile de a nu discuta public despre situația în care ne aflăm, deși avem nevoie mai mult ca oricând de curaj, claritate și transparență. Ne-am angajat să construim un spital. Și am reușit. Am rămas mereu consecventă și loială acestei misiuni a Asociației Dăruiește Viață”, a publicat Carmen Uscatu, co-fondatora “Dăruiește Viață” alături de Oana Gheorghiu, marți seara pe Facebook.
“În prezent, organizația noastră non-guvernamentală se confruntă cu o situație fără precedent în România, o incompatibilitate de roluri pe care Oana le are simultan, ca membru în “Dăruieste Viaţă” și ca membru în Guvernul României. Am discutat deschis despre acest subiect în ultimele zile, înfruntând ostilitatea din jurul nostru”.
Carmen Uscatu crede că ”Oana va fi cel mai capabil Viceprim-Ministru al României”.
”Cu toate acestea, sper că va avea înțelepciunea să țină cont de interesul legitim al organizației noastre. “Dăruiește Viață” trebuie să rămână o asociație independentă și o voce autentică în societatea civilă, o organizație complet separată de exercitarea puterii care a fost alesă de ea”, a adăugat Carmen Uscatu.
Într-un interviu anterior acordat pentru Hotnews, Carmen Uscatu a declarat că numirea Oanei Gheorghiu ca vicepremier reprezintă o vulnerabilitate mare pentru asociaţie, ”din cauza unei incompatibilităţi între rolul Oanei Gheorghiu într-un ONG în comparație cu rolul ei în Guvernul României”.
Ea a menţionat că, chiar dacă Oana Gheorghiu s-a autosuspendat din rolul de angajat al Asociației și din cel de co-președinte al Consiliului Director al Asociației, nu a făcut la fel cu rolul ei din Adunarea Generală, care este organismul decizional suprem într-o organizație non-guvernamentală.
Ea a subliniat că nu remarcă decizia Oanei Gheorghiu, care a fost una personală, dar a considerat ”regretabil” faptul că situatia nu a fost discutată înainte în cadrul Asociației ”Dăruiește Viață”.
