Un mister din epoca antică continuă să fascineze și să provoace dezbateri aprinse în rândul cercetătorilor din domeniul arheologiei și istoriei tehnologiei. Este vorba despre „bateria din Bagdad”, un artefact vechi de aproximativ 2.000 de ani, despre ale cărui funcții și scopuri încă se discută intens. O interpretare incendiară susține că ar fi fost una dintre cele mai timpurii expresii ale stocării energiei electrice, dar această teorie stârnește destul scepticism. Recent, însă, experimentele care sugerează o posibilă funcționare electrică a obiectului au readus pe tapet întrebări cu privire la autenticitatea și utilitatea istorică a artefactului.
Ce este, de fapt, „bateria din Bagdad” și cum ar fi putut funcționa
Originea artefactului e învăluită în mister, el fiind descoperit în 1936 într-un sit arheologic din Irak. A fost inițial identificat ca un vas de lut cu un cilindru de cupru în interior, în care se aflau o tijă de fier. Conform celor mai populare ipoteze, configurația ar fi fost similară cu o celulă galvanică primitivă, un principiu descoperit în secolul al XVIII-lea de savantul italian Alessandro Volta. Unele experimente recente sugerează că această configurație ar fi putut genera o tensiune de aproximativ 1,4 volți, o valoare remarcabil de apropiată de cea a bateriilor moderne de tip AA.
Faptul că toate studiile recente se bazează însă pe reconstrucții, după ce originalul a dispărut în urma invaziei din 2003, contribuie la incertitudine. O cercetare publicată de specialiști în chimie susține că pereții poroși ai vasului ar fi avut un rol esențial: aceștia ar fi acționat ca un separator între un electrolit posibil, substanță alcalină sau similară, și aer, facilitate de configurație. Astfel, cilindrul de cupru și tijă de fier ar fi creat, teoretic, un circuit electric capabil să alimenteze mici dispozitive sau experimente tehnologice antice.
Skepticism și interpretări alternative ale artefactului
Deși aceste rezultate creează curiozitate, majoritatea experților rămân prudenți în privința interpretărilor. Mulți arheologi și istoricii antichității argumentează că energia generată ar fi fost prea slabă pentru un scop practic precum alimentarea unui dispozitiv, punând în discuție ideea de tehnologie de tip baterie. Unele teorii mai vechi, care sugerau utilizarea vasului pentru electroliță în decorarea metalelor sau pentru alte ritualuri, sunt adesea considerate mai plausible.
Recent, s-a avansat și o explicație alternativă: curentul electric ar fi fost folosit în scopuri simbolice sau ritualice. Potrivit acesteia, electricitatea ar fi servit la accelerarea coroziunii unor texte sau rugăciuni inscripționate pe obiect, considerând astfel influența asupra mesajului divin. În această viziune, obiectul nu avea un scop practic, ci unul spiritual, având rolul unei părți a ritualurilor religioase sau magice din vechime.
De cealaltă parte, însă, experți care au studiat artefactul susțin că această interpretare religioasă poate fi exagerată. Ei argumentează că în zonă au fost descoperite și alte vase similare, unele păstrate intact, care conțin multiple recipiente din cupru, toate fiind greu de interpretat ca baterii. În plus, tijele de fier, deseori considerate electrozi, ar fi, în realitate, elemente simple de suport pentru ritualuri sau decoruri.
Unele perspective și urmările cercetărilor recente
Lipsa originalului a făcut ca dezbaterile să rămână deschise, cu ipoteze variate și interpreări pline de imprevizibilitate. În timp ce unele teorii sugerează o tehnologie avansată pierdută, altele insistă asupra unei funcții simbolice sau ritualice. În ultimele luni, cercetările continuă, iar specialistii se concentrează pe analiza unor obiecte similare descoperite în regiune, precum și pe noile tehnologii de investigație non-invazivă.
Cazul artefactului din Bagdad ilustrează cât de fragilă poate fi, uneori, bariera între știință și interpretare, atunci când încercăm să descifram secretele trecutului. În lipsa unor dovezi concrete, răspunsurile rămân, cel mai adesea, o chestiune de perspectivă. Totuși, această dezbatere îmbogățește înțelegerea noastră asupra culturilor antice și ne reamintește că istoria poate avea, încă, multe povești ascunse, așteptând să fie descoperite.
