Conform HotNews: Intervențiile hidrotehnice din Delta Dunării, începute din secolul al XIX-lea, au redirecționat semnificativ debitul fluviului, reducând partea care ajunge pe brațul Chilia de la aproximativ 60% la actualii 40%. Această redistribuție a afectat implicit și celelalte brațe, Sulina și Sfântu Gheorghe. Directorul general al Institutului GeoEcoMar, Adrian Stănică, a explicat contextul istoric și fizic al acestor schimbări, în condițiile în care recent au reapărut discuții legate de lucrările ucrainene pe canalul Bâstroe și impactul lor asupra Deltei Dunării.
Redistribuirea istorică a debitelor
Adrian Stănică subliniază că modul în care debitul Dunării s-a distribuit pe cele trei brațe majore s-a modificat considerabil în ultimii 150 de ani. După Războiul Crimeei, în 1856, brațul Chilia prelua peste două treimi din totalul apei, restul repartizându-se pe brațele Tulcea (care ulterior se divide în Sulina și Sfântu Gheorghe). Distribuția naturală era de aproximativ 66% pentru Chilia, peste 20% pentru Sfântu Gheorghe, iar restul pe Sulina.
Prima intervenție majoră, proiectată de Comisiunea Europeană a Dunării, a vizat îmbunătățirea navigației pe brațul Sulina prin tăierea meandrelor. Această operațiune, desfășurată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a crescut panta hidraulică a brațului Sulina, determinând preluarea unei cantități mai mari de apă, în detrimentul brațului Chilia. Ulterior, au urmat alte intervenții hidrotehnice semnificative, precum instalarea unui dig la Ceatal Izmail, care a sporit debitul spre brațul Tulcea, și rectificarea meandrelor pe brațul Sfântu Gheorghe în anii 1980, crescând și pe acest braț aportul de apă. Rezultatul acestor transformări a fost o permanentă modificare a echilibrului hidrologic, ajungând ca brațul Chilia să primească în prezent doar circa 40% din debitul total al Dunării.
Canalul Bâstroe, un subiect sensibil
Speculațiile recente privind un posibil „furt” de apă din partea Ucrainei, prin lucrările pe canalul Bâstroe, au alimentat discuțiile despre scăderea nivelului Dunării. Adrian Stănică consideră aceste acuzații ca fiind exagerate și „puerile”, afirmând că impactul dragajelor pe canalul Bâstroe, care are puțin peste 10 kilometri lungime, este preponderent local și se referă la redistribuirea debitelor între brațe secundare. De asemenea, specialistul a atras atenția asupra faptului că dragajele pe brațul Chilia, chiar dacă ar fi făcute, nu ar avea un impact semnificativ la nivelul întregii Delte, fluviul având o forță masivă, iar necesitatea repetării dragajelor ar fi constantă.
Planuri vechi, nerealizate
Directorul GeoEcoMar a menționat că situația de la Bala, unde o stâncă influențează distribuția apei, fusese studiată de decenii, încă dinaintea construirii centralei nucleare, din cauza impactului asupra navigației. Au existat mai multe planuri de intervenție elaborate de-a lungul timpului, însă, din păcate, acestea au rămas neimplementate. Astfel, în loc să se acționeze conform studiilor existente pentru optimizarea fluxului de apă, discuțiile actuale se axează pe teorii speculative privind lucrările recente ale țării vecine.
Sursa: HotNews
