Austeritatea ascunsă și transformarea administrației; Analiză detaliată: Institutul Naţional de Pregătire în Domeniul Public

În decursul ultimelor decenii, dialogul public din România a fost copleșit de discuții referitoare la administrația statului, cu focus accentuat pe bugetari. Discursurile acuzatorii și critice ale liderilor politici au modelat perceptia unei administrații publice supradezvoltate, deficitare în în domeniul eficacității și consumatoare exagerată de resurse. Aceste puncte de vedere au resonat cu marea masă a populației, fiind iritată de birocrație, și au fost de asemenea manipulate politic pentru a justifica reduceri ale cheltuielilor. Cu toate acestea, problema devine evidentă când criticile sunt de fapt doar un ecran pentru ceea ce putem denumi drept austeritate ascunsă: o diminuare a cheltuielilor structurale, care este prezentată ca o reformă sau eficientizare.

La un nivel de înțelegere, austeritatea mascată este practicată prin intermediul unui artificiu retoric. Politicienii atacă „aparatul bugetar” ca fiind prea mare, apoi justifică tăierile de personal sau de finanțe printr-un apel la „nevoia de eficiență”. În realitate, se apelează la soluții simple precum: reduceri, comasări, centralizări, în loc de investiții în digitalizare sau profesionalizare. Astfel de acțiuni par a reduce cheltuielile, dar în realitate ascund un transfer: costurile nu dispar, ci sunt doar redistribuite. Costurile sunt uneori deghizate în tarife aplicate participanților la programe, alteori în structuri noi care, ironia sorții, măresc echipa administrativă.

În urma centralizării, noua entitate juridică își asumă activitatea anterior exercitată de Institutul Național de Administrație, Institutul Diplomatic Român, Institutul European din România și Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni, care sunt desființate. Acesta va prelua, de asemenea, atribuțiile de instruire și perfecționare profesională de la Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate, Școala de Finanțe Publice și Vamă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Școala de Fiscalitate din cadrul Ministerului Finanțelor.

Institutul Național de Formare este un exemplu potrivit pentru a ilustra conceptul de austeritate mascată. Teoretic, acesta promite o soluție de eficientizare: centralizarea mai multor instituții pre-existente sub o singură entitate. Realitatea însă, ne arată că această logică este precară. Institutul devine o entitate uriașă de birocrație, cu atribuții variate pornind de la formarea funcționarilor publici până la pregătirea diplomaților, de la mentoriaj până la cercetare și avizarea actelor normative și elaborarea de politici publice. Multe dintre atribuțiile noului institut sunt deja stipulate în alte acte legale. Centralizarea generează confuzii legale și potențiale dispute de competențe.

Această încărcare instituțională este în contradicție cu ideea de specializare: cu cât mai multe roluri sunt atribuite aceleiași entități, cu atât riscul de diluare și ineficiență crește. În plus, subordonarea directă a Cancelariei Prim-ministrului indică faptul că nu discutăm despre o entitate autonomă, ci despre o structură politicizată și controlată central.

De pe un punct de vedere etic, problema este că o astfel de reformă generează mai degrabă oportunități de sinecură decât de adevărată profesionalizare. Președintele și vicepreședintele institutului sunt numiți politic, iar un consiliu larg de reprezentanți ai ministerelor și a asociațiilor locale sunt recompensați cu o indemnizație de ședință. Discursul public se referă la eficiență și reducerea costurilor, dar rezultatul constă în crearea de noi funcții bine remunerate și a unei structuri costisitoare.

În concluzie, putem discuta și despre o discrepanță din punct de vedere al moralei: în timp ce discursul oficial promovează austeritatea și necesitatea raționalizării cheltuielilor publice, practica instituțională generează de fapt noi costuri și consolidează controlul politic asupra administrației.

Din punctul de vedere al oportunității, momentul este nepotrivit. România are nevoie urgentă de digitalizare, de programe elastice de formare continuă, de atragerea de expertiză externă și de adaptare rapidă la nevoile sociale. Cu toate acestea, în loc ca Guvernul să investească în aceste direcții, acesta decide construirea unei instituții centralizate, rigide și costisitoare. Acesta este un răspuns birocratic la o problemă care cere inovație și descentralizare.

Sursa articol