Antrenorul Mircea Lucescu, vizibil iritat, face declarații tăioase la o conferință de presă premergătoare unui meci important contra Austriei, spunând: “Toți vă considerați specialiști ai fotbalului”.

Selecționerul Mircea Lucescu a avut un schimb tensionat de replici cu jurnaliștii înaintea meciului cu Austria din preliminariile Campionatului European. El a vorbit despre orgoliu național, pregătirea jucătorilor și dificultățile cu care se confruntă echipa, dar a încheiat brusc conferința de presă după o întrebare incomodă.
“Austria este o echipă foarte puternică, construită de-a lungul timpului, de aproape 6-7 ani nu mai schimbă jucătorii, unul intră foarte greu, cu medie de vârstă de 27-28 de ani. Au un avantaj foarte mare față de noi, care trebuie să încropim o echipă de la meci la meci din cauza accidentărilor. Și acestea apar deoarece jucătorii nu joacă. Un astfel de joc trebuie abordat cu atenție, cu inteligență, știm că au o organizare dinamică și trebuie să anticipăm. Își bazează jocul pe pasele lungi, dar dacă avem curaj, putem obține un rezultat bun. Este un meci de prestigiu, de orgoliu național, jucătorii care vor evolua, nu au voi să se oprească. Nivelul de pregătire fizică al jucătorilor din campionatul intern este foarte scăzut, sunt supărat din cauza asta”, a declarat Lucescu.
El a fost întrebat și despre declarația sa de după meciul amical cu Republica Moldova, referitoare la o eventuală plecare de la echipa națională. Lucescu a spus: “Nu pune întrebarea. No comment. Vrei să invoc amendamentul 5? Haideți să nu facem astfel de… Am o responsabilitate mare, jucătorilor să nu le fie rușine când ies de pe teren”.
De asemenea, Lucescu a fost întrebat despre faptul că a convocat 5 jucători de la FCSB și nici măcar unul de la liderul Botoșani. “Tu ai fost data trecută când am vorbit? Vă dați seama? Sunt jucători de antrenament, când i-ai băgat în teren și-au pierdut orientarea. Sunt jucători de echipă, când îi aduci la națională nu mai sunt aceiași. Nu are nicio legătură. Haideți, mă lăsați? Toți sunteți selecționeri! Bravo vouă”, a declarat nervos antrenorul înainte de a pleca.
Meciul dintre România și Austria are loc pe Arena Națională.
Sursa articol
Warning: Undefined variable $req_name in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112
Warning: Undefined variable $req_mail in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112