Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj renunță la limitele de cantitate pentru recipientele cu lichide din bagajele de mânăea noastră”

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca anunță că elimină restricțiile de volum pentru recipientele cu lichide în bagajele de mână și devine primul aeroport din țară care implementează această măsură, conform unei informări transmise de reprezentanți.
„Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, administrat de Consiliul Județean Cluj, devine primul din România care ridică restricțiile privind transportul lichidelor în bagajele de mână ale pasagerilor. Începând cu data de 3 septembrie 2025, nu se vor mai aplica limitele de 100 de mililitri pentru recipientele cu lichide, aerosoli și geluri transportate în cabină. Astfel, pasagerii vor putea avea în bagajul de mână recipiente de până la 2 litri”, se precizează într-un comunicat al aeroportului.
Potrivit sursei, această decizie a fost posibilă datorită colaborării dintre aeroport, Brigada Antiteroristă a Serviciului Român de Informații și producătorii echipamentelor folosite de aeroport.
„Aeroportul Cluj este unul dintre cele mai importante puncte strategice din județ, iar scopul nostru este de a oferi pasagerilor servicii și facilități de înaltă calitate, pentru ca experiența de călătorie să fie nu doar plăcută, ci și sigură și confortabilă. Eliminarea restricțiilor privind cantitatea de lichide admise la bordul aeronavelor este o măsură mult așteptată de pasageri. Prin această inițiativă, demonstrăm încă o dată că Aeroportul Cluj rămâne un exemplu de bune practici în infrastructură, siguranță și securitatea celor care călătoresc”, a declarat președintele Consiliului Județean, Alin Tişe.
Conform sursei, Aeroportul Cluj este primul aeroport regional din țară, având în anul 2024 un trafic de peste 3,2 milioane de pasageri, iar estimările pentru 2025 indică o creștere la 3,4 milioane.
„Suntem încântați să aducem vești bune pasagerilor noștri: nu vor mai fi nevoiți să scoată lichidele la control și vor putea lua în cabină recipiente de până la 2 litri. Am actualizat software-ul echipamentelor pentru a respecta noile standarde de detectare a explozibililor din lichide și am reconfigurat sistemele conform cerințelor europene. Cu aceste schimbări, timpul necesar pentru verificare va scădea”, a declarat directorul general al aeroportului.
Warning: Undefined variable $req_name in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112
Warning: Undefined variable $req_mail in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112