Urmează meciul dintre naționala Emiratelor Arabe Unite, antrenată de Cosmin Olăroiu, și echipa Qatarului, meci ce va decide calificarea la Campionatul Mondial din 2026! Partida va începe la ora 20:00 și se va desfășura pe terenul celor din Qatar, stadionul Jassim bin Hamad din Al Rayyan.
Un rezultat de egalitate este suficient pentru a aduce Emiratele la Mondial!
Qatar – Emiratele Arabe Unite 0-0
Minutul 1: Start de meci!
Echipele de start
Qatar: Abunada – Afif, Al Brake, Ali, Al Mannai, Al Oui, Boudiaf, Edmilson, Khoukhi, Madibo, Pedro Miguel
EAU: Elisa, Amaral, Caio Canedo, Caio Lucas, Gimenez, Kouadio, Meloni, Nader, Pimenta Peres Lopes, Saleh, Zouhir
Clasamentul din grupa preliminară A a Emiratelor
1. Emiratele Arabe Unite 1 1 0 0 (2-1) 3 puncte.
2. Qatar 1 0 1 0 (0-0) 1 punct.
3. Oman 2 0 1 1 (1-2) 1 punct.
* Din Asia s-au calificat, după prima fază a preliminariilor, Japonia, Iran, Uzbekistan, Coreea de Sud, Iordania și Australia.
Elevii lui Olăroiu promit să dezlănțuie iadul împotriva Qatarului: “Începem cum am terminat precedentul meci!”
Înainte de confruntarea decisivă cu Qatar, Ali Saleh, unul dintre jucătorii de bază ai naționalei Emiratelor Arabe Unite, a transmis un mesaj de determinare.
Acesta a afirmat că echipa este extrem de motivată pentru a obține calificarea dorită de întreaga națiune. Deși antrenorul Olăroiu a accentuat nevoia de recuperare rapidă, jucătorii par pregătiți pentru provocare.
Saleh a subliniat: “Știm importanța meciului care urmează și suntem conștienți că va fi dificil, dar încrederea în forțele noastre este puternică. Obiectivul nostru este să câștigăm și să ne calificăm.”
Jucătorul a adăugat că prezența suporterilor contează enorm, chiar și într-un număr limitat: “Simțim sprijinul lor și asta ne determină să dăm tot ce avem mai bun.”
Gata cu gluma! Olăroiu pune piciorul în prag înaintea meciului de Mondial: “Vrem echitate!”
Selecționerul român al Emiratelor Arabe Unite a cerut o arbitraj corect înainte de meciul crucial cu Qatar. Naționala Emiratelor se află pe locul 1 după victoria cu Oman.
Olăroiu și-a exprimat încrederea în brigada de arbitri: “Am încredere în brigada de arbitri și că vor face un meci corect.”
El a subliniat că echipa este pregătită, în ciuda unei perioade scurte de recuperare și că toți realizează responsabilitatea de a duce Emiratele la un nou Campionat Mondial.
Warning: Undefined variable $req_name in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112
Warning: Undefined variable $req_mail in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112