A doua seară la Sala Palatului dedicată Festivalului Enescu cu orchestra Tonhalle interpretând Simfonia a doua de Mahlerea noastră”

Orchestra Tonhalle din Zurich, sub bagheta dirijorului Paavo Järvi, va susține miercuri seara, de la ora 20:00, a doua reprezentație consecutivă la Sala Palatului, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Programul include a doua simfonie a lui Gustav Mahler, cunoscută și ca Simfonia Învierii, pentru orchestră, soprană, alto și cor mixt în do minor. Potrivit site-ului evenimentului, în concert vor participa Corul Filarmonicii “George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner, și solistele Elsa Benoit și Anna Lucia Richter.
La Ateneul Român, de la ora 17:00, va avea loc un concert susținut de orchestra Les Siecles, dirijată de Ustina Dubitsky, cu solista violonista Isabelle Faust. Programul include Concertul pentru vioară în re major, op. 61, de Ludwig van Beethoven, interpretat cu instrumente clasice, și Simfonia fantastică, de Hector Berlioz, utilizând instrumente franceze de la începutul secolului al XIX-lea.
Tot miercuri, de la ora 17:00, va fi difuzată la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă a României o producție a operei “Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart, spectacole prezentată de Opera Regală Covent Garden.
De la ora 22:00, la Club Control, pianistul Francesco Tristano va evolua într-un concert inovator, combinând elemente de Bach cu muzică techno, între baroc și minimalism electronic. Publicul va putea asculta interpretări ale unor capodopere baroce, precum Toccata nr. 4 de Girolamo Frescobaldi și fragmente din suitele franceze și engleze de Bach, alături de propriile compoziții, precum „Electric mirror”, „Neon City” și „Insomnia”. De asemenea, va fi redată celebra piesă techno „Strings of Life” de Derrick May, adaptată pentru piano, precum și interpretări ale compoziției lui Ryuichi Sakamoto, „Merry Christmas, Mister Lawrence”, într-o versiune personală și intensă.
La Institutul Francez din București, în cadrul Academiei Lumieres d’Europe, condusă de violonistul David Grimal, de la ora 17:30 va avea loc conferința intitulate „Creație și libertate”, susținută de filosoful Paul Audi.
Warning: Undefined variable $req_name in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112
Warning: Undefined variable $req_mail in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112