Adrian Nicuşor Nica, președintele ANAF, a făcut o declarație referitoare la solicitarea de returnare a unui imobil ce nu i-ar mai aparține fostului președinte, Klaus Iohannis. Totodată, acesta a comunicat suma datorată rezultată din închirierea proprietății.
Nica a afirmat că ANAF le-a informat pe părțile implicate despre suma pe care o datorează și le-a cerut să predea proprietatea respectivă. “În viitorul apropiat, vor face predarea și vom anunța public preluarea proprietății. Practic, sunt două etape – preluarea bunurilor care au generat veniturile și, ulterior, recuperarea sumelor obținute din închiriere. Sper că prima etapă se va înființa în curând și, în ceea ce privește a doua etapă, sper că orice demnitar de rang înalt va plăti pentru aceste bunuri și nu se va ajunge la litigii “, a explicat Nica, la Palatul Parlamentului.
Nica a mai declarat că, în situația încălcării termenului de plată, fostul președinte va fi executat silit, “fiind tratat ca orice cetățean român”.
