Plenul Senatului a aprobat ședința de miercuri o propunere legislativă inițiată de senatorul PNL Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, conform căreia se vor aloca 15 milioane de lei din bugetul de stat pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Decizia a fost luată cu 103 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 9 abțineri.
Potrivit inițiatorului, această catedrală reprezintă un ansamblu arhitectural și spiritual de mare importanță pentru peisajul religios și cultural al regiunii Maramureș. În expunerea de motive, el a subliniat că proiectul a fost început în anul 2000 și că, în prezent, este realizat în proporție de aproximativ 35%. Clădirea este construită în stil neoromânesc, cu elemente tradiționale, și are un impact semnificativ în comunitate, atât din punct de vedere religios, cât și cultural și social.
Inițiativa propune ca suma de 15 milioane de lei, alocată din bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, să fie transferată către lăcașul de cult, pentru a susține finalizarea proiectului.
Senatorul a explicat, de asemenea, că, în istoria regiunii, maramureșenii au fost constrânși timp de o mie de ani să nu construiască biserici din piatră, pentru a le putea folosi ca fortificații, fiind recunoscuți pentru măiestria în lemn. El a afirmat: „Ne-am făcut catedrale din lemn care dăinuie de peste 600 de ani. Este momentul ca Maramureșul și Sătmarul să aibă o adevărată catedrală, pentru că noi, așa cum am fost numiți întotdeauna, Ţara de la capătul imperiilor, merităm o catedrală care să fie un simbol pentru credința noastră, pentru ortodoxie”.
Inițiatori ai proiectului legislativ sunt, pe lângă senatorul Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, și doi colegi din alte formațiuni politice.
