Rezistența bacteriilor în spitale: un avertisment din ce în ce mai puternic pentru sistemul de sănătate românesc
În ultimele două ani, un studiu realizat de cercetători din București aduce în prim-plan o problemă alarmantă care pune sub semnul întrebării eficiența abordărilor actuale în tratamentul infecțiilor nosocomiale: bacteria Klebsiella pneumoniae, una dintre cele mai răspândite și dificil de combătut în context hospitalier, devine tot mai rezistentă la antibioticele de ultimă linie. Rezultatele nu sunt doar pline de semne de întrebare, ci și de un apel urgent pentru reevaluarea strategiei de gestionare a rezistenței microbiene în România.
### Rezistența alarmantă a Klebsiella pneumoniae în unitățile medicale din România
Studiul, condus de patru cercetători din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Spitalul Militar Clinic de Urgență „Carol Davila”, analizează peste 340 de probe de tipuri diferite, prelevate de la pacienți internați în ultimii doi ani. Rezultatele sunt devastatoare: peste 70% dintre tulpinile izolate de Klebsiella pneumoniae arată rezistență la antibioticele de rezervă, precum carbapenemele, considerate ultima opțiune pentru tratarea infecțiilor severe. Mai mult, aproape o cincime dintre aceste bacterii și-au pierdut complet sensibilitatea față de orice medicație disponibilă, punând în pericol viețile pacienților vulnerabili.
Această situație devine cu atât mai greu de gestionat în contextul în care România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană ca rată de rezistență la carbapeneme, cu o valoare în jur de 50,3%, depășită doar de Grecia și Bulgaria. În condițiile în care Klebsiella pneumoniae trăiește natural în intestin, gât sau piele, dar poate deveni extrem de periculoasă dacă ajunge în sânge sau alte zone ale corpului, consecințele pentru pacienți, în special cei cu imunodeficiențe, pot fi fatale.
### Rezistența la antibiotice: o problemă globală cu implicații locale
Rezultatele cercetării relevă faptul că tulpinile nou-izolate au dezvoltat mecanisme de rezistență complexe, inclusiv producția de enzime carbapenemază, capabile să inactivate antibioticele considerate „de ultima linie”. Mai mult de 90% din aceste tulpini au fost capabile să producă enzime denumite carbapenemaze, iar peste jumătate dintre acestea pot produce simultan două tipuri de enzime, ceea ce face therapiile standard aproape ineficiente.
În plus, rezistența la medicamente și mai moderne, precum ceftazidim-avibactam sau imipenem-relebactam, a depășit 70%, încă o dovadă a adaptabilității rapide a bacteriilor. Aproximativ jumătate dintre tulpinile testate se încadrează în categoria XDR — rezistente la majoritatea claselor de antibiotice, iar 17% sunt pandrug-resistant, adică nu mai răspund la aproape nimic. În aceste condiții, singurele tratamente care mai pot fi utilizate sunt colistin și cefiderocol, medicamente cu efecte secundare semnificative și disponibilitate limitată.
### Implicații și perspective pentru sistemul medical românesc
Rezultatele studiului confirmă o tendință alarmantă, puse în evidență și de alte rapoarte europene, conform cărora România se află între țările cele mai afectate de rezistența Klebsiella pneumoniae. În condițiile în care aceste bacterii pot cauza infecții severe — pneumonie, infecții urinare, bacteriemie sau meningită — la pacienții cu apărare imunitară scăzută, riscul unui dezastru sanitar este real și iminent.
Autorii studiului atrag atenția asupra necesității unor schimbări fundamentale în modul de administrare a antibioticelor. Reconsiderarea prescripției de carbapeneme și alte medicamente intense, crearea unor sisteme de supraveghere și monitorizare mai eficiente, precum și adoptarea unor tehnologii de diagnostic rapid, sunt pași esențiali pentru limitarea răspândirii rezistenței. În absența unor astfel de măsuri, riscul ca infecțiile grave să devină practic netratabile va crește, iar sistemul de sănătate se va confrunta cu provocări din ce în ce mai mari.
Mai mult, rezistența la antibiotice nu este o problemă endemică a României, ci parte a unei crize globale, în care mecanismele genetice ale bacteriilor se mobilizează și se adaptează rapid la presiunea mediului hospitalier. Fără o politică coerentă pe termen lung, care să includă controlul strict al consumului de medicamente și o strategie integrată între sănătatea umană, veterinară și mediul înconjurător, va fi greu să se evite o situație în care multe infecții grave rămân fără soluții eficiente de tratament.
Rezistența bacteriilor, așadar, nu mai este doar o problemă locală, ci un semnal clar pentru un efort global de a preveni o criză sanitară de proporții. Întrebarea crucială rămâne dacă sistemul românesc de sănătate va reuși să implementeze măsurile necesare pentru a ține în frau această amenințare sau dacă se va afla încă o dată în fața unui obstacol dificil de surmontat în lupta cu microbii rezistenți.
