O descoperire care pare ruptă dintr-un roman de cap și-ar putea schimba radical modul în care înțelegem legătura dintre geniul artistic și biologia umană: cercetătorii au anunțat că au reușit să extragă fragmente de ADN din obiecte vechi de peste 500 de ani, asociate cu Leonardo da Vinci. Într-o perioadă în care autenticitatea operelor de artă și a mormintelor istorice rămâne un subiect de dispută intensă, această reușită aduce un nou nivel de complexitate și speranță în domeniul criminologiei, istoriei artei și geneticii.
### ADN din desene vechi și sigilii: o arhivă biologică a Renașterii
Pe 6 ianuarie 2026, echipa din spatele proiectului Leonardo da Vinci DNA Project (LDVP) a anunțat că a identificat fragmente de ADN în mai multe obiecte provenind din timpul Renașterii italiene, inclusiv din desenul controversat „Holy Child” și din scrisori vechi sigilate cu ceară, păstrate în arhivele Toscanei. Aceste sigilii, folosind ceara precum un strat protector, păstrau într-adevăr urme biologice: de la salivă, până la amprente degetelor sau transpirație, toate vechi de jumătate de mileniu.
„Rezultatul nu dovedește nimic definitiv, dar deschide o ușă pe care, până acum, nu ne-am fi permis să o deschidem,” explică cercetătorii. Într-un mod cu totul special, această metodă de a extrage ADN din obiecte fragile fără a le distruge indică progrese tehnologice importante. Deși nu se poate vorbi încă despre identificarea certă a ADN-ului lui Leonardo, cercetările deschid o cale către verificarea legăturilor biologice din mediile istorice omise până acum.
### Provocările autentificării și limitele genetice ale legăturilor cu Leonardo
Unul dintre cele mai mari obstacole în demonstrarea originilor genetice ale geniului renascentist constă în lipsa unei probă directe de la Leonardo. Aflată în mormântul său, pierdut sau perturbat în secolul al XIX-lea, linia de descendere nu mai poate fi urmată pentru o comparație sigură. De aceea, cercetătorii s-au concentrat pe analizarea cromozomului Y, transmis de la tată la fiu, pentru a reconstrui „semnătura” genetică a familiei da Vinci.
Concluziile preliminare sugerează o compatibilitate între ADN-ul din desenul „Holy Child” și cel provenit dintr-o scrisoare atribuită unui văr al renumitului artist, ambii încadrați în aceeași haplogrupă. Deși această conexiune pare plauzibilă, nu se poate exclude definitiv ca ADN-ul să provină de la altcineva — eventual un restaurator, un colecționar sau chiar un curator dintr-o perioadă ulterioară. În plus, lipsa unei legături directe face ca aceste descoperiri să rămână momentan în zona probabilităților, mai degrabă decât a certitudinilor.
Pentru a întări aceste legături, cercetătorii își propun să valorifice tehnologia de secvențiere avansată, care poate detecta diferențe genetice fine, specifice unei familii. În plus, se fac eforturi pentru găsirea și analizarea de oase vechi provenind din zonele probabile de înmormântare ale rudelor masculine ale artistului, pentru o comparare mai precisă.
### Arteomics: noua frontieră în autenticitatea artei
Această abordare nu reprezintă doar o încercare de a-l identifica pe Leonardo, ci marchează o nouă etapă în modul în care patrimoniul cultural este studiat și protejat. Se vorbește tot mai des despre „arteomics”, un domeniu emergent care demonstrează că ADN-ul, proteinele și microbiul pot oferi informații dincolo de ceea ce poate vedea ochiul expertului. În acest context, verificarea autenticii unei opere de artă nu se mai limitează doar la stilul și materialele folosite, ci devine o investigație biografică și științifică simultană.
Deși în desfășurare sunt și riscuri și nu toate rezultatele pot fi considerate definitive, această tehnologie poate revoluționa modul în care se fac autentificări, dar și modul în care înțelegem viața și mediul în care trăiau marii artiști. În cele din urmă, ADN-ul devine o cheie pentru a descifra nu doar proveniența obiectelor, ci și poezia insesizabilă a condiției umane: complexitatea, diferențele genetice, și chiar percepția individuală a geniului.
Un lucru e clar: cercetările din domeniul „arteomics” nu doar redefinește metodele de autentificare a operelor, ci și revelă o perspectivă inedită asupra istoriei umane — una în care ADN-ul poate să spună povești despre oameni, mediul în care au trăit și, poate, chiar unele dintre secretele geniului lor. În contextul rămășițelor și artei, această tehnologie poate fi nu doar o metodă de verificare, ci și o punte spre înțelegeri noi, dincolo de imagine și pigment.
