Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a părut răgușit la o conferință de presă organizată luni, după ce a strigat în timpul unei discuții despre comerț, după cum a recunoscut chiar el.
„Am țipat la unii oameni pentru că sunt proști legat de o problemă comercială într-o țară și am clarificat situația, însă m-am enervat pe acești oameni”, a spus el când a fost întrebat despre răgușeala vocii sale.
Trump a asigurat că nu este bolnav și se simte „extraordinar”.
Când jurnaliștii au insistat să afle mai multe detalii, președintele a explicat că o națiune „a încercat să renegociaze termenii unui acord comercial”, ceea ce l-a supărat, însă nu a dat numele acelei țări.
El a făcut aceste declarații în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în Biroul Oval, alături de președintele FIFA, și au anunțat că Statele Unite vor grăbi procesarea vizelor pentru fanii care au cumpărat bilete la Cupa Mondială de fotbal din 2026.
Președintele american a ajuns în Washington duminică seară, după ce a petrecut weekend-ul jucând golf în Florida.
