29 octombrie – Ziua Regina Maria / Legea adoptată de Senat va fi dezbătută în Camera Deputațilorea noastră”

Senatul a aprobat luni un proiect de lege care stabilește 29 octombrie ca Ziua Reginei Maria, conform informațiilor transmise de News.ro.
Inițiativa legislativă are ca scop oficializarea datei de 29 octombrie drept zi dedicată Reginei Maria.
Conform explicațiilor din document, „valoarea simbolică a Reginei Maria este profundă: ea a devenit un reper de identitate, diplomație și suveranitate, întruchipând idealurile unei regalități active și apropiate de popor.”
„Propunem ca această zi să fie celebrată anual pe 29 octombrie, data nașterii Reginei Maria, prin evenimente culturale, educaționale și de comemorare. Instituțiile publice, școlile, muzeele, bibliotecile și mass-media pot juca un rol important în promovarea valorilor și lecțiilor de viață pe care le-a lăsat moștenire Regina Maria,” arată inițiatorii proiectului.
Consiliul Economic și Social, în aviz, a menționat că reprezentanții sindicatelor au susținut inițiativa, în timp ce reprezentanții patronatelor, fundațiilor și asociațiilor civice au votat împotrivă. Aceștia au argumentat că, având în vedere deficitul bugetar actual și restricțiile financiare care afectează întregul sistem public, crearea unor astfel de sărbători ar implica costuri semnificative și ar fi dificil de susținut. De asemenea, au subliniat că autoritățile locale și centrale pot organiza deja activități culturale de comemorare fără nevoie de o legislație specială pentru declararea unei zile dedicate unui eveniment sau personalități.
Proiectul va fi trimis ulterior spre dezbateri Camerei Deputaților, care are rol decizional în acest caz.
Warning: Undefined variable $req_name in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112
Warning: Undefined variable $req_mail in /var/www/jurnalurban.ro/public_html/wp-content/themes/newsly/comments.php on line 112